Erai cel mai bun

Am fost prea lacomi. Prea dornici. Erai cel mai bun, eram cea mai buna. Eram prea incantati de ideea ca putem face atatea lucruri impreuna. Proaste lucruri. Proasta nadejde, cand pana si tu, cel ce trebuia sa ma tina-n frau, m-a lasat sa-mi fac de cap. Mi-au lipsit certurile parintesti, teama aceea, gandurile de genul ”nu pot sa fac asta, ca ma cearta mama/tata”. Mi-au lipsit sfaturile si mi-am violat libertatea prin toate colturile de bloc. Mi-am vandut-o sau le-am dat-o gratis, mi-am amanetat-o de-atatea ori si mi-am calcat-o in picioare.

Erai cel mai bun lucru. Pana ai ajuns ca mine.
Iar liniile s-au tras. Sticlele s-au golit. Prietenii au plecat. Paharele s-au spart, de nervi sau de fericire. Pasiunea s-a dus odata cu iubirea ce credeam ca nu o sa moara atat de repede. E greu sa mai iubesti un om, cand ii stii toate viciile si cand nu se jeneaza sa-ti arate toate defectele, parca dinadins, parca sa te faca sa-l urasti si sa-l detesti. Parca vrand sa te-alunge si sa te-nfugareasca.

Am fost prea lacomi. In astea 6 luni, am obosit de atatea sentimente. Misiunea mea, s-a indeplinit. Plec pe ascuns din oras. Mi-e dor de ziua aceea de iarna. Cand tu erai un vis frumos, iar eu ma plimbam zambind printre fulgii aceia albi. Atat de simplu, atat de pur, atata liniste si-atata dorinta. Mi-e dor. Si mi-e ciuda. Nu am stiut sa simtim incet.