Mi-ati zis voi!
Baga-ti dracului mintile-n cap si pseudo sentimendele de curva curvelor intr-o valiza si da-le drumul intr-un fluviu mare sa nu se mai intoarca in corpul asta de doi lei, ce ti-l plimbi de colo colo, din pat in pat, din viata-n viata, fara oprire.
Teoria e buna. Teoria e usoara. Dar nu pot. Stii ce greu e? Cand ma repezesc la telefon, pentru ca am de-i spus ceva, caut repede in agenda, dau sa-l sun…si deodata se prabuseste lumea si cerul si tot. Nu, nu. Nu-l suna. E cu nevasta-sa probabil, sau cu fetita lui si petrece o dupa masa frumoasa in familie. E ocupat cu viata lui, care o data de doua ori pe luna coincide cu a ta. Mi-l si imaginez, imbracat lejer, fumand linistit in caminul cald , privindu-si familia si iubind-o cum se cuvine. Mi-l inchipui cum o strange in brate in fiecare seara, cum o saruta incet, cum ii maseaza spatele, si-i sopteste ce piele fina si dulce are. Cum isi ia fetita-n brate si ochii i se lumineaza precum doua stelute intr-o noapte geroasa de iarna. . .Iar gandul asta… gandurile astea… sunt atat de tulburatoare;
Dar cum sa fac? Trebuie sa dau de el, sa-l anunt. Ok. il sun pe animalul de Andrei si-l rog sa-i spuna lui G (amantul meu) sa ma sune repde.
–Spune … sec. Mai sec de-atat , nu cred ca poate fi un om, iar eu am intalnit destui.
-Nu pot in 23 sa ma prezint acolo. (in legatura cu treburile cu care ma ajuta) Am examen la facultate.
Imi face reprogramare in 24. Ma linistesc. Ma intreaba formal ce fac. ii raspund la fel de formal, cu un glas tamp, cu o voce stalcita, ca bine si-mi promite niste marfa buna pentru saptamana viitoare.
Inchide. Un gol mi se iveste lenes in privire…si-n partea stanga sus…. acolo unde cat de curand, prin sedimentare, se va forma o piatra. O piatra de care se vor izbi toate nelinistile astea care acum imi inunda mintea si sufletul … si viata.
Imi pasa mult de nepasarea asta. De felul in care raceala cu care-mi vorbeste, ma tulbura si ma zdruncina. Nu trebuia sa fie asa si mi-ati spus voi atunci ca nu e bine. Si stiam si eu, la fel de mult ca pe drumul pe care e el, am acces limitat, restrictionat si deseori interzis. Stiam ca o sa vina si ziua asta, cand voi realiza ca am gresit. Ca era suficient sa-mi intre-n pat , nu si in suflet.
Cat de ciudat! Cum se-ntampla sa simti ceva , sa tii la un om, sa ii iubesti pe ascuns ochii ce nu trebuie sa convinga, ce doar trebuie sa exista, acolo, uneori, pt tine, sa ii iubesti bratele tatuate , corpul masiv si vocea grava ce si atunci cand alinta , pare-se ca cearta , iar el, omul…. sa stranga in brate o sotie cuminte si o fetita frumoasa. Cat de ordinare sunt treburile aici. Cum nu stiu eu , niciodata sa-mi aleg sufletele, si le ravnesc doar pe acelea ce nu vor fi niciodata pe deplin ale mele. Cum iubesc eu jumatatile si sferturile de masura, iar altele nu se multumesc nici cu un intreg si ceva pe deasupra.
Mi-e frig. Mi-e ciuda. Mi-e nu stiu cum, si nu stiu de ce. Ma cert. Ma cert in sinea mea, si-mi promit, ceea ce am mai promis. Intr-o zi, imi va spune ca ii este dor, dandu-si jos verigheta si privindu-ma in ochii mari ce uneori, noaptea, il viseaza.
Ce-ar trebui sa fac sa tina la mine? ;D
”sa nu te-ncrezi in mine”
