One year ago….
…
Nu am mai scris, pentru ca pur si simplu nu mai am cuvinte. Se petrec multe. Invat multe. Pierd oameni, castig experienta, pierd lacrimi, castig incredere… si lista poate sa continue la nesfarsit.
Dureros insa, din toate astea, e ca nu mai pot fi alaturi de voi. Nu mai stiu cum sa exprim tot ceea ce traiesc. Si mi-ar placea sa va spun cum viata ba intra in lupta, ba lasa garda jos, iar eu, ma simt ca un paianjan strivit, care cu toate astea, se zbate sa-si teasa panza , pana la ultimul suflu.
A trecut un an de cand sunt aici. Aici unde este adevarata mea casa. Unde pot sa plang pentru motive banale, pentru ca nu ma iubeste pisica, sau pentru ca mi-am rupt o unghie, sau pentru motive ce provoaca o hemoragie de lacrimi, care ard obrazul asta ce a primit in viata asta mai multe palme decat mangaieri, si mai multe necazuri decat intamplari fericite.
Un an, in care v-am lasat sa ma cunoasteti asa cum sunt.
Eu-curva
Eu-studenta
Eu-dansatoarea
Eu-amanta
Eu-copila
Eu-indragosita
Eu-naiva
Eu-invingatoarea.
Atat de multe EU, incat nu mi-am dat seama inca, ce rol m-a prins mai bine. Si sunt sigura ca au existat momente in care desi scriam cu sufletul facut bucati, eram fericita.
Vor mai trece ani buni, cu siguranta, pana sa realizez care au fost aceste momente. Poate va fi prea tarziu atunci, poate voi fi ratat deja placerile adevarate, poate voi fi pierdut multi oameni si multe sanse… dar cel putin voi stii ca mi-au fost alaturi, la toate scrierile mele, persoane ce au incercat mai intai sa-mi inteleaga faptele, inainte sa ma judece.
Te-ai identificat vreodata cu una din scrierile mele?
”sa nu te-ncrezi in mine”
