Singuratate absoluta

Nu cred ca sunt un om mai bun, daca aleg sa raman singura, decat sa tin langa mine suflete pe care le-as face nefericite prin lipsa mea de umanitate.
Cred doar, ca nu am uitat zilele in care oamenii faceau din sentimentele si afectiunea mea, un loc in care-si revarsau durerile, un loc numai bun de exorcizat trupuri posedate.

Am dat-o altora, pentru ca eu nu mai sunt capabila de sentimente. Acum , mai mult ca niciodata, nu mai stiu sa mangai. Nici oameni , nici pisici. Nu mai stiu sa  accept langa mine, decat propria persoana ratacita, ce se-mbata cu veninul propriilor pacate.
O sa -i fie mai bine acolo. O mana calda, o imbratisare prietenoasa, o casa primitoare si doi  stapani ce ar fi in stare sa lupte cu intreaga omenire, pentru a demonstra ca iubirea exista.

Eu nu am putut sa-i ofer nimic din toate astea. Poate doar convingerea ca a cadea intotdeauna in picioare, nu e neaparat calea spre fericire.

Aleg singuratatea. M-am saturat sa fiu inconjurata de suflete neinsemnate.
Later edit:
In noaptea asta voi fi cadoul catorva barbati. Doar e ziua lor, nu?
La  cat mai multe pizde, dragilor .

”sa nu te-ncrezi in mine”