(dez)ORDINE

E innorat. Vremea, se pare, e in concordanta cu starile mele interioare…
Imi fac o cafea fierbinte si imi fumez tigara.
Ma gandesc.
Ma uit pe geam. Aceeasi oameni. Aceeasi dezordine.
Ma uit in camera. Pe birou, telefonul, tigarile, o sticla… , cateva pixuri aranjate frumos, coli ministeriale, dosare ordonate. Totul e atat de bine pus la punct, incat ma mir cateodata , cum de perfectiunea mea, pe care mi-o manifest prin aranjarea fiecarui lucru din incapere, nu se reflecta si in viata…si in trairi.

Ma privesc si…. imi dau seama ca …mi-ar fi placut sa am o mama… sa ma certe, sa ma sfatuiasca, sa ma stranga la piept… Mi-ar fi placut sa stau la o masa mare, rotunda, si sa le povestesc alor mei planuri de viitor, intamplari frumoase. Mi-ar fi placut sa… sa pot sa le cer parerea… sa ma indrume si sa-mi culeaga pietrele de care ma tot impiedic pe drumurile incurcate ale acestei lumi…

Privesc din nou pe geam…
Sunt atat de straina de toti… Nu cunosc pe nimeni, nu am pe nimeni. Si as avea atatea de spus, de simtit, de facut… si as avea atatea lacrimi de lasat sa curga… lacrimi pe care insa le inghit si le las sa ma arda in interior… Oare cata durere poate suporta un om? A murit cineva din prea multa singuratate?

”Infrant , nu esti atunci cand sangeri,
Nici ochii cand in lacrimi ti-s,
Adevaratele infrangeri,
Sunt renuntarile la vis”

”sa nu te-ncrezi in mine”