Incredere
Iti ridici privirea, tot atat de calm ca altadata… Nu am incredere. Mi-e frica din nou de ochii tai, la fel de tare cum mi-e frica de oamenii din jur. Stiu ca ascunzi in ei sentimente gata gata sa iasa la iveala, dar le stii stopa atat de bine si atat de rapid, incat ma trezesc deseori admirandu-te pentru puterea cu care-ti lasi pleoapele in voia unei clipe de uitare…
-Trista? Ma intreaba ranjind ca un prunc rasfatat, in timp ce ridurile ce-i divulga varsta, se adancesc si il fac sa para mult prea matur.
Trista. Dar zambetul asta nu isi mai permite sa tradeze, la cate lacrimi a fost nevoit sa guste. Asa ca…
–Nu. Nu sunt trista.
Si incerc si eu, macar o data sa imit ceea ce am vazut la tine. Sa fiu si eu, pentru o singura zi, femeia puternica care nu se impiedica si nu se clatina in fata unui barbat cu bani. Si asa saraca si lipsita de orice moralitate, ma chinui sa-mi cosmetizez caracterul si sa fiu mandra de el, pentru ca tu, cel care esti atat de sigur pe fiecare gest, pe fiecare miscare, sa ramai o secunda ganditor in fata mea si sa incepi sa te indoiesti de imaginea deja creata; de imaginea unei simple curve.
Ma ridic din asternuturile chinuite, dupa o noapte in care am comis kilograme de pacate. Imi prind parul moale ce-mi invelea spatele fin si dau muzica mai tare Wham- Last Christmas, imi ridic privirea si fredonez cu gandul departe, versurile acelea care mereu imi tresalta inima.
-Te simt ca esti trista…
Stiu… Dar ceea ce-mi face ochii atat de calzi, e tocmai tristetea din ei, tocmai acea durere care moare si renaste, iar si iar, precum o pasare pheonix.
–Uneori ceea ce simtim nu e real. Uneori, unele sentimente ajung sa ne insele pe noi , dupa ce i-au inselat miseleste pe altii… Nu sunt trista.
Si vine si isi pune capul pe umarul meu, ca si cand eu as fi temelia vietii lui. A omului mereu sigur, mereu stapan, mereu in fata celorlalti… Printule, nu sunt printesa ta. Sunt doar una din slugile damnate…
Esti o persoana sigura pe tine?
