Despre o veioza
Rasfoiesc o revista, nu am somn. Imi amintesc despre o veioza din vechiul lui apartament. El doarme. Il clatin usor. Nu se trezeste. Ma fastacesc si trantesc lucruri prin casa. Ma arunc in pat, peste el. Se sperie, evident.
– Unde e veioza?
-Care? Cat e ora?
-Aia rosie, pe care nu ai aprins-o niciodata cand eram cu tine;
-Am aruncat-o..
-De ce?
-Din acelasi motiv pt care nu am aprins-o niciodata. Mi-ai spus ca orice lucru care tinde sa fie romantic, te indispune. Acum imagineaza-ti ca eram in pat, eu iti sopteam niste lucruri, tu iti dadeai seama ca lumina aceea rosiatica si atmosfera sunt pline de emotii si sensibilitate, te-ai fi ridicat si ai fi plecat din bratele mele, iar eu as fi ramas cu veioza.
-Vreau veioza.
-Nu am veioza puiule.
-Nu-mi pasa. Du-te cumpara.
-E 3 dimineata. Maine merg.
Il iau de-o mana, il ridic, ii aduc hainele, il ajut sa le-mbrace (el nu realizeaza, cred ca tot doarme) ii dau cheile de la masina si-l conduc la usa.
-Nu vii fara veioza.
-Dar e trei….
-Niciun dar…
Iese pe usa. Ma arunc sub plapuma. E cald si bine. Iar iubitul meu, s-a dus sa cumpere veioza la 3 noaptea. Este 15:10 si inca nu s-a intors. La telefon nu raspunde, masina nu-i in fata blocului. Mi-a scris un mesaj in care-mi explica ce racoare e in camera de hotel.
Lectie: ”Poate nu voi fi niciodata o romantica, dar cele mai tari orgasme le vreau cu veioza aprinsa”.
