Povestea mea, un cosmar real

Ati cooperat foarte bine. cum zicea cineva, povestea mea, un cosmar real, povestea mea este DA NU DA NU, dar e frumoasa. Aaa, imi cer scuze pentru finalul apoteotic pe care l-am lasat :)) A, si pentru cine e interesat de soarta mea, azi am dat proba practica pt motocicleta. Am luat, cine vine la o tura?

Poate daca el nu ar fi iesit in seara aceea pe usa… Daca eu ii spuneam ce simt…
Mai bine sa se duca dracului! Oricum nu ma merita! Viata e frumoasa si merge inainte!
Si totusi, parca il simt si acum. Si regret ca am preferat tacerea in locul vorbelor…
Daca as fi riscat mai mult, poate ca acum m-as fi trezit in fiecare dimineata langa el. „Buna dimineata, iluzie dulce”.

Mi-e rau fara el chiar si cand e langa mine si totusi…
Au trecut patru ore de cand…
M-am saturat sa ma gandesc ce ar fi fost daca, l-am lasat sa plece inconstientă de gravitatea despartirii.
Si ma gandesc sa il caut… mi-e dor…
Mi-e dor de tot, de momentele in care ne era bine (asa putine cate-au fost) si chiar si de noptile in care imi inecam amarul in bautura din cauza indiferentei lui… si totusi
nu pot sa renunt la el, il simt in fiecare vena, si parca n-am aer cand nu e cu mine
Pfff, tre’ sa ma trezesc cumva din starea asta.
Imi iau dressurile negre, pantofii, rochia si paltonul.
Fumez tigari din alea mentolate mai nou, de la cele vechi ma apuca tusea.
Cobor repede din bloc, ma intorc si mai repede convinsa fiind ca am uitat ceva, macar usa deschisa.
Nu uitasem nimic.
Inca patru minute si masina ma ducea spre gara. Ce dracu’ cautam la gara?

Cum ce cautam? Pe el… Acolo il vazusem ultima oara… Acolo speram ca il voi revedea… Si…
Coborasem din masina cand am realizat ca gara e pustie. Ocazional, se auzeau trenurile si vocea ragusita a femeii de la anunturi.

Evident, nu il puteam gasi pe El aici, dar noi oamenii suntem ciudati: ne alimentam durerea cu amintiri
si da, vroiam sa imi alimentez in continuare durerea cu amintiri,cu amintiri ce tin de el, pt ca asta este singurul lucru care ma mai tine in viata… amintirea lui.

Si ma gandeam unde sa-l mai caut… sa nu-l pierd definitiv… fara el nu mai eram eu..eram un nimic.. de ce te-ai dus asa la un simplu impuls iubirea vietii mele…

Desi mintea imi spunea sa renunt la tot ce tine de el, inima nu, si stiu, de multe ori am gresit din cauza ca „am gandit” cu inima, uite unde am ajuns, sa umblu de nebuna prin gari sa-l caut, ce-o face acum
Stateam deja de 10 minute, sau poate mai mult privind in gol. Aveam muzica pe undeva in fundal, de la masina.

Din dreapta se auzea un zgomot infernal, zgomotul unui troller pe asfalt. Era un tip inalt, cu geaca neagra si… inima incepe sa-mi bata mai tare…
Vazandui doar umbra am crezut ca e el… ochii mi s-au umplut cu lacrimi… dar pacat… nu era viata mea era un altul care ratacea pe strazi la fel ca si mine… si mi-a zambit…
Ii zambesc, un pic fortat, si-mi spune: „hai sa bem ceva, simt ca ai nevoie la fel de mult ca si mine”
si… acela era el. Era el care fugea din oras. Dar… de ce fugea din oras? M-am dus la el, cu ochii insangerati de la atatea lacrimi, il privesc in ochi si il intreb:
– Unde te duci dragul meu?
– Plec din oras!
– Si… nu iti va fii dor de mine?
Stiind oricum ca nu avea rost sa mia pun ultima intrebare am pus-o, sta ce sta pe ganduri si raspunde incet -…Nu, nu imi va fi dor! De ce mi-ar fi dor de tine? De tine care mi-ai distrus viata!!
– Dar…
– Nici un dar!! Dispari din viata mea! Te urasc si numai vreau sa te vad in fata ochilor niciodata!!!
 -As vrea sa pot spune si eu acelasi lucru, dar ar fi o minciuna, in afara de paarte cu distrusu’ vietii..si nu Vreau sa plec! Te voi astepta mereu, aici in gara, sau… acasa, stii si tu unde stau, atatea amintiri in casa aia, cu noi, noi doi, care ne iubeam, si ne daruiam fara nici o grija, nu ca acum cand totu’ e pe dos… mai putin eu, care te iubesc in continuare… La spusele mele, i-au dat lacrimile, dar nu.. nu a plans, s-a intors si a plecat nespunand nimic, tacut si melancolic, cum era el mereu,iar eu… am tipat, ca un ragnet de animal intr-o padure pustie ,,Adio!”…
Dar acel Adio, era doar un fel de bun venit al chinurilor ce urmau sa-mi taie rasuflarea…
Am ramas in gara, si am adormit pe sinele de tren….

Cand simt doua maini puternice ca ma ridica… Era acel strain, cu geaca neagra ce imi zambise!
– M-ai speriat, straine!
– Si tu m-ai speriat… crezusem ca….
Sa nu mai faci asta niciodata. Ce cauti aici? Ce cauti pe calea ferata
Ce caut? Hmm… pe mine… ma cautam! Momentan sunt la pamant! Dar, iti multumesc… mi-ai salvat viata
M-am uitat lung la el. Nu-i puteam spune ca vroiam sa-mi pun capat chinurilor. Si -a dat seama, insa. M-a luat de mana.
– Cum te cheama, strainule?
A lasat capul in paman si mi-a spus ca nu conteaza…
As fi vrut sa-i patrund in minte. Era abatut. Era proiectia mea masculina. In ochii lui, imi vedeam sufletul meu…
Si-mi dadea o stare de liniste. O stare de bine.
Am mers tacuti,de mana pana la masina mea…
apoi, si’a ridicat ochii din pamant, si ma privit, ii puteam vedea tristetea din ochii…

M-a rugat să îl las să conducă el. Am stat tăcuţi mai multe zeci de minute. Uneori îmi privea lacrimile curgând pe obraz si ofta. Nu am îndrăznit să intreb unde mergem…

Am rămas tăcută în timp ce el conducea pe un drum pe care nu-l mai văzusem înainte. Si totusi mi se pare atat de cunoscut, parca`n alta viata as mai fi trecut p`acolo.

Am ajuns in fata unei cladiri mari, in constructie. Mi-a spus sa nu-mi fie frica. Ne-am dat jos din masina. Am trecut drumul, iar intr-o fractiune de secunda, totul a luat sfarsit. Strainul meu murise. Masina care a dat peste el, mi l-a luat de langa mine.

In zece minute eram in salvare. Medicii au constatat decesul
Si odata cu el parca s`a dus si ceva din mine… totul in jurul meu era gri, nicicun strop de culoare nu mai exista.
Am deschis ochii, tresărind. Inima îmi bătea cu putere… fusese un coşmar! Un cosmar real, atât de real… Mă aflam tot pe şine, era dimineaţă.

Am tresărit înspăimântată. M-am ridicat în picioare și m-am grăbit spre mașină. M-am așezat pe bancheta din față și-am tras aer adânc în piept ascunzându-mi chipul în palme
 M-as fi indreptat spre casa, dar casa fara e e doar un spatiu trist in care ma sufoc. Sigur parfumul lui e inca acolo. Hainele aruncate pe pat, cioburi pe jos de la ultima cearta; ah, mai bine nu il alungam.

Si totusi am facut`o. As vrea macar pentru o secunda sa am o putere , sa intorc timpul iar el sa fie aici langa mine, sa ma tina`n brate asa cum o facea pe vremuri…
Dar stiu ca nu se poate. E ca si cum un orb cauta lumina in intuneric
Poate inca as mai avea sufletul si inima intregi.
Stau cateva minute in fata usii, si ma gandesc la strainul din vis,,,
Trag aer in piept si intru in casa in care pana aseara intram cu bucurie…
Pun mana pe clanta sa deschid usa, dar imi suna telefonul.
Si m`am trezit … a fost doar un vis

Dar telefonul , avea sa ma anunte ca el a murit… Ca strainul din vis, mi-a prezis viitorul… ca strainul din vis era el…
Mi-am pus pistolul pe care l-a cumparat pt a ma apara, la tampla, si…
Am stat cu el așa minute bune. Mă gândeam la el, la fața lui, la amintirile noastre, la momentele bune dintre noi și am început să plâng amintindu-mi de el.
Numai o minune ma poate salva, imi repetam in minte, in timp ce am inceput numaratoarea inversa…
9,8,7…
Si suna la usa. Merg sa vad cine e. Era el … era in fata mea, nu`mi venea sa cred ca se intampla, ca e real, ca e acolo…
Încă țineam pistolul la tâmplă în timp ce chipul meu desfigurat îl privea încremenit. De ce el și de ce atunci
?Poate asa trebuia sa se intample … poate destinul ne joaca feste amandurora, sau poate din nou visez
Am scăpat pistolul din mână și am sărit în brațele lui. Vis sau nu, nu-mi mai păsa. Era acolo și asta era tot ce-aveam nevoie
Acolo am avut parte de acelasi barbat de care m`am indragostit in prima zii, de aceleasi atingeri care erau la inceput… acelasi barbat pe care il iubesc si acum din tot sufletul. Am plecat spre dormitor…
… si acolo, ca deobicei mi-a infipt in par mana lui si mi-a soptit la ureche – Suge-o TARFA!
The end.