Acelasi copil… dar alta poveste
Oare cate glume mai are de gand viata, sa-mi faca? Sunt acelasi copil. Oare cate farse mai pot sa suport cu zambetul pe buze, cand sufletul, aproape linistit, devine tulbure din cauza trecutului?
Nu stiu exact cum s-a intamplat, cine a scris primul mesaj sau cine a dat primul telefon. Au trecut luni bune de cand nu am mai vorbit cu copilul… Da, copilul acela… El a plecat, eu am ramas, el a tinut de mana pe alta, eu pe altul…
Iar azi… azi s-a intamplat un lucru.
Eu, el, o masa, 10 inimioare de plus, lipici, hartie creponata, o cutie, o sticla de vin si o poezie.
I-am pregatit o surpriza prietenului meu. Sarbatorim o luna de cand suntem oficial impreuna.
Zece inimioare, pentru data de 10. O sticla de vin, pe care-n mod normal o beam cu copilul, pentru o noapte fierbinte. Poezia, pusa intr-un plic. Si toate astea, puse in cutia lipita cu hartie creponata.
Copilul se mai uita pe furis la mine, eu ma fac ca-s ocupata. S. ma suna, eu raspund pisicos, copilul ofteaza si-i scrie mesaje celei pe care o iubeste. Un fel de joc stupid si murdar, in care doi oameni care candva si-au facut promisiuni, acum stau in aceeasi camera, fara dreptul la replica.
eu- Nu pot sa lipesc aici.
el- Stai ca te ajut. Cand te-am lasat eu la greu?
eu- Cand ai plecat.
Cadoul e gata, prezentul ma sufoca. Imi sting tigara si povestea si ma ridic. Vrea sa ma sarute, dar ii spun ca nu mai am nevoie de copii care sa-mi dea viata peste cap. Am un iubit, care poate nu ma face sa rad cum o facea el, dar cel putin, nu ma face sa plang.
