Amantul meu
– Sa nu te indragostesti de el… sa nu faciasta! imi repet in gand de zeci de ori, in timp ce-l las pe el, amantul meu, sa-mi mangaie fiecare particica din trupul acesta plin de pacate si contradictii.
Privesc un punct fix de pe tavan, si-mi aud gandurile transpuse in vocea lui, intr-o realitate care trebuie inghitita si suportata:
– Un singur lucru te rog. Nu te indragosti de mine. Sunt insurat, nu ar fi bine pentru niciunul din noi.
Zambesc ca si cum nici nu mi-ar fi trecut vreodata prin minte sa incep sa ma indragostesc, si-l asigur ca sunt destul de matura, realista si cu capul pe umeri, incat sa discern ce e bine si ce nu pentru amandoi.
–Tu poti ajunge departe. Poti sa faci in viata tot ce vrei, pentru ca ai acel ceva… Si chiar daca nu aveai formele astea si din toate iti ramanea numai fatza… crede-ma ca imi placeai la fel de tare. Ai niste trasaturi care opresc in loc pe oricine…
Ma simt rusinata de multele complimente pe care mi le-a facut toata noaptea…
Ma simt deja dependenta de felul in care a facut dragoste cu mine, de felul in care mi-a sarutat buzele si spatele si fruntea… de modul in care ii simteam mainile puternice de barbat versat, cum se jucau in parul meu moale…
–Oare de ce nu te-am cunoscut la momentul potrivit?
-Dar acesta nu e un moment potrivit?
-Nu… nu… momentul potrivit era atunci cand acasa nu ma astepta o sotie si o fetita… iar verigheta nu avea de-a face cu degetele mele…
-Totul se intampla cu un scop… si ce bine e asa!
-Nu te deranjeaza?
-Pe mine? De ce m-ar deranja cand am langa mine cel mai dulce fruct interzis, din care pot sa gust, fara sa-mi fie teama? Poate daca in peisaj nu aparea o nevasta si un copil, era prea mare banalitatea.
Isi ia telefonul si-l suna pe Andrei (patronul acela caruia i-am furat demult niste banuti de pe card)…
–Ce faci fratele meu? Stii ce am vrut sa-ti zic? […] Am vrut sa-ti multumesc pt ca mi-ai prezentat-o pe –––… Nu m-as fi asteptat niciodata sa petrec o noapte ca asta…
Da. Am ramas surprinsa de gestul lui. Intradevar, Andrei ne-a facut cunostinta aseara, iesind toata gashca intr-un local. Si tanjeau toti dupa mine… Si fara modestie o spun ca privirile toate erau atent atintite catre masa noastra… Sunt frumoasa… dar cum ii ziceam si ”amantului meu”, iti trebuie intotdeauna o sansa… Pentru ca in zadar vrei sa faci ceva, in zadar ai planuri inalte si idei promitatoare, daca la cativa metri mai incolo nu e nimeni sa-ti intinda o mana sau sa te amageasca cu o vorba incurajatoare.
–Mi-au placut mereu femeile perverse. Care stiu ce vor, care stiu sa te faca sa uiti de toate problemele, alaturi de care traiesti momentul fara ca gandul sa-ti zboare in alta parte.. Iar tu… Tu esti una din acele femei. Insa ai mare grija ce drum alegi. Inca cativa ani , ai tot dreptul sa experimentezi, sa incerci, sa faci tot ce iti trece prin minte…Dar pe urma, vine vremea sa iei niste decizii. Si orice decizie ai sa iei, sa stii ca aici, gasesti mereu un sprijin… Sa nu uiti asta…. Stii sa intri pe sub pielea oamenilor surprinzator de repede;
”Sa nu te indragostesti de el” Dar cum sa nu o fac? Cum sa imi opresc inima sa nu mai bata atat de puternic atunci cand imi ia obrajii in palmele lui si ma priveste atent in ochi, vrand sa spuna atatea si totusi nespunand nimic? De ce sa nu ma indragostesc? De ce sa imi smulg si de data asta umanitatea din mine, doar de teama ca voi avea de suferit inzecit decat dragostea ce s-ar putea naste in inima? De ce sa imi pese de casnicia lui, atata timp cat nu il vreau permanent al meu?
Si totusi… sa nu ma indragostesc… cu toate ca inca il vad cand inchid ochii… E acolo, pe canapea, fumand si privindu-ma cu o sclipire ciudata in ochi. E inca acolo, iar in minte imi rasuna ecoul cuvintelor lui…. Cuvintele amantului meu.
Ce spuneti? Ar trebui sa devina amantul meu oficial? sau sa fie doar unul in plus?
