Doamne ajuta-ma!
S-au spus atat de multe, in necuvintele aruncate cu nepasare… Doamne ajuta-ma! Nu as fi crezut vreodata ca o sa doara atat de rau. Nu mi-am imaginat nicio clipa, ca tipetele din celalat capat al telefonului o sa-mi provoace cel mai dureros avort de sentimente.
–Curva nenorocita. Da’ ce crezi ma, ca eu sunt vreun fraier? Asta crezi? Te distrug, asculta bine. Te distrug.
Vocea aceea, altadata blanda si linistitoare, acum avea sa se transforme in cel mai mare cosmar pe care l-am trait vreodata. Printul, s-a transformat la o distanta de cateva ore, in cel mai nemilos monstru…
–Dar… sunt in apartament. Cu Calin, colegul meu…
-Iesi pana afara, iesi pana la geam…. sunt aici, in fata blocului tau. Iesi naibii sa te vad
-Dar nu pot. Intr-o ora jumate.
-Tu nu esti acasa. Tu cine stie unde umbli, iar eu stau si stau si stau… asteptand o nenorocita penala.
-Dar…
-Am crezut ca putem avea ceva impreuna. Dar las’ ca stiu eu cum sa fac de acum. Te distrug eu si pe tine si pe nenorocitu’ acela de tac’tu. Sunteti niste nebuni cu toti. Parasuto. Mincinoaso. Lasa ca vezi tu numai minciuni si bataie de joc.
S-au spus destule. S-au varsat prea multe lacrimi. S-au creat prea multe confuzii, iar jocul devine periculos… Ma doare. Mi-e teama. Mi-e groaza. Doamne, te rog ajuta-ma.
”Sa nu te-ncrezi in mine”.
