Amantule… adio.

Ce-ti ramane de facut, cand in loc de vocea lui, iti raspunde ea?
–Da.
-Aaaa, buna seara. Cu domnul G, as vrea.
-Dar  cine esti? o voce blanda, ma intreaba prieteneste
-O angajata de la firma. As dori sa vb ceva cu sotul dumneavoastra.
-Nu e momentan aici. ii transmit ceva?
-Nu. Lasati. Vorbim maine la firma.

Inchid telefonul si raman nemiscata cateva minute bune. Seara avea sa devina mai trista si mai rece ca de obicei, iar visul de-a mai sta o data in bratele lui, spulberat de o voce de femeie…. o voce ce-l trezeste in fiecare dimineata, poate cu acelasi calm si balndete cu care mi-a vorbit mie.
De ce nu a mai venit? De ce nu m-a sunat sa-mi spuna? De ce l-am sunat, cand eu nu am facut-o niciodata in cele trei sau patru luni de cand a intrat in viata mea si mi-a dat-o peste cap? De ce nu am putut sa stau la locul meu, sa accept faptul ca nu am ce sa caut in viata lui? Atat de multe intrebari pentru o clipa de nebunie…

Am adormit tarziu, cu cana de ceai langa mine si asa cum am prevazut , pachetul de servetele pregatit. Dar nu am putut sa vars o lacrima. Insa sufletul durea atat de tare… Atat de multe himere, atat de multe ganduri…. Povestea asta trebuie sa se incheie aici. Acum . Nu o sa-mi mai orbesc clipele visandu-l pe barbatul cu verigheta…. NICIODATA.
P.S amantul meu nu era doctorul (asta ca sa raspund unei cititoare) .

Intrebare: Cine e de acord ca sotiile sunt de vina cand barbatul le inseala?

”sa nu te-ncrezi in mine”