Amprenta
Era o vreme cand credeam ca trec prin viata oamenilor fara sa las nimic in urma.
Unii erau nerabdatori sa vina, altii nerabdatori sa plece…iar acestora din urma, am pretins bani, am pretins respect (cam cat am oferit si eu) , am pretins multe, dar sa nu ma uite, niciodata nu am putut pretinde. Nu ai cum sa ceri unui om, care ti-a trecut o data, de doua sau de zece ori prin pat, sa-si aminteasca vesnic de tine…
Nu as fii putut sa impun cuiva , sau sa rog sa ma pastreze vie in minte, cand sunt atatea si atatea povesti frumoase, care pana si ele se uita. Pana si peste ele se asterne intr- o zi o ceata din care nu se mai zareste nimic…poate decat o umbra a ceva ce a fost.
Si involuntar, las amprente. Ce hoata nepriceputa as fii! ma gandesc eu, in timp ce citesc un mesaj de la un barbat care nu a insemnat nimic pt mine si pentru care crezusem ca nu am existat mai mult decat pentru acele cateva ore…
”Miiiauu….. mai sti?”
Ce obicei prost, sa miaun. Tin exact minte momentul.
Eu, intinsa pe covorul din camera, dupa ce am facut sex. El, punandu-mi vin in pahar… Ma jucam cu perna , si ma simteam alintata…
De ce miiiauuu? pentru ca suna atat de sexy… si infantil de-o potriva.
Si au trecut mai bine de doi ani…
Pana la urma, e frumos sa iti rezervi acolo, intr-un coltisor, un mic moment numai al tau, de care oamenii sa-si aduca aminte , fie in momente de cumpana , fie in momente de glorie. Ma-ntreb , oare ce moment l-a trimis in trecut?Glorie, decadere, tristete, bucurie… Dar astea parca nici nu mai conteaza , cand timpul in sfarsit a pierdut in fata mea…. nereusind sa ma scoata din viata si din inima unora.
Lasa-ti amprenta aici. Sa vad ce poti!
”sa nu te-ncrezi in mine
