Ironia sortii
Daca mai strang tare telefonul asta in mana, sigur se sparge. Ironia sortii, ma milogesc de o ora sa sune. Si suna. Incontinuu si neintrerupt. Dar evident, suna cine nu trebuie. Suna de cine nu am nevoie. Mereu am fost o persoana plina de ghinion. Mereu am ajuns in locul nepotrivit la momentul si mai nepotrivit. Ca si azi de altfel.
Intra o bruneta frumoasa in localul unde eram eu cu niste amici. Frumoasa femeie. O cunosteam de undeva… S-a asezat la masa alturata si si-a comandat o inghetata si un suc natural. A stat singura vreo 20 min, timp in care ii parcurgeam cu privirea, mai ceva ca un barbat, linia gatului. ”O cunosc, sigur am mai vazut-o”.
Am plecat la baie, iar cand m-am intors, SOC SOC SOC. De trei ori SOC. Langa bruneta, nimeni altul decat ingerul meu pazitor. Un inger cu ochi albastri, in care m-am pierdut ca o nebuna acum doi ani… Am vrut sa fugim in lume atunci, manati de pasiuni puternice: a lui pentru mine, a mea pentru verighete… Un inger caruia era cat pe ce sa-i distrug casnicia cu o femeie frumoasa cu care acum, are o fetita. Am vrut sa lasam in urma trecutul… al meu distrus de tata, al lui distrus de nesansa.
Teama a fost insa prea mare, iar increderea ca intre noi va fi o poveste frumoasa, lipsise cu desavarsire. A luat biletele spre Madrid. Trebuia sa-mi fac bagajul si sa pornesc spre o noua viata. Si nu am facut-o. Am zis ca o sa fiu blestemata de femeia aia si de fetita care in acea vreme era inca in burta mamei ei. Ma ingrozea ideea ca intr-o zi o sa intrebe:
-Mama, unde e tata?
Iar biata femeie nu va stii cum sa-i spuna ca tatal ei le-a parasit cand inca nu se nascuse.
Nu puteam sa am pe constiinta un suflet nevinovat…
Asa ca, am pierdut. Mult.
Iar dupa doi ani, timp in care fiecare ne-am continuat viata pe drumuri triste, inecandu-ne visele in alcool sau in certuri, viata ne-a facut cea mai nepotrivita gluma. Ne-a pus unul langa altul, fara ca macar sa putem sa ne spunem un simplu ”buna”, de dragul vremurilor cand inima batea tare, iar atingerile ne purtau instinctul.
S-a uitat mult la mine. Si insistent. A ramas acelasi barbat dulce, cu aceeasi sclipire in ochi…
Nu o sa ma sune. Niciodata. Stiu.
