Mi-am ales soarta
Ganduri peste ganduri. Mi-am ales soarta. Trebuie sa fac ceva cu ele. Trebuie sa le alung cumva, candva. Trebuie sa fac atat de multe, si cu fiecare nenorocit de ”trebuie” imi dau seama ca nu o sa reusesc sa fac nimic.
Azi, am simtit nevoia sa simt. Sa scriu despre iubiri imposibile, despre povesti dragute, despre atingeri calde si cuvinte soptite cu tremur in glas.. Am esuat. Nu mai pot fi dulce. Nu mai stiu sa scriu poeme, nu mai stiu sa pun cuvinte frumoase in propozitii pline de metafore. Mi-e frica de ceea ce sunt si mi-e scarba.
Mi-e rusine cu mine. Si nu pentru ca ceilalti se uita si se cotesc, ci pentru simplul fapt ca nu mai pot cu egoul meu. Suntem doua, si suntem mereu contra… Una vrea intr-un fel, cealalta in altul. Iar partea negativa, castiga. Pentru ca aici nu e niciun basm cu happy end. Aici e viata. Viata bruta, simpla, plina de mizerie si de regrete.
Mi-am ales soarta, mi-o rabd. Strang din dinti si imi inghit lacrimile. Privesc in jur, aprind tigara. Stau in fata unui laptop si-mi jelesc viata. Nu sunt nimic din ce credeam ca o sa fiu. Sunt doar o curva. Iar curvele nu sunt fericite, fetelor…
Curvele astea nu sunt ca prin filme… cu barbati care le fac toate poftele, cu amanti care se indragostesc subit si care divorteaza… Aici, in real life, curvele sunt de unica folosinta..
Aici, curvele plang si cu toate astea, raman curve. Istovite si incercate de depresii, de noptile pierdute, de alcoolul consumat in exces si de partidele de sex cu fel si fel de… barbati. Mi-am ales soarta. Mi-o rabd.
