Slow…slow…slow

Poate m-am grabit prea mult. Poate nu am stiut sa ascult cum trebuie si ce trebuie. Poate uneori, ar fi trebuit sa raman pe loc, sa gust mai puternic si mai bine ceea ce am furat de la viata. Poate mi-am dorit sfarsitul unor povesti, desi nu eram inca pregatita pentru noi inceputuri.

Prea repede. Prea pe fuga. Prea mult zgomot, cand tacerea era cel mai bun raspuns.
Prea cuminte, cand puteam sa fiu si mai curva de-atat.

Dar vezi tu, nu aveam de unde sa stiu ca cel mai bun mod de-a gasi drumul corect, este sa gresesti. Nu m-a invatat nimeni cum sa opresc putin momentele si sa intiparesc ceea ce conteaza. Da, am gresit.
Am gresit cand am baut viata ca pe  un shot. Cand ea e un vin bun ce trebuie mirosit, simtit, degustat. Incet.
Atat cat sa ramana mult timp in minte si-n vene.

Sper sa pot preda intr-o zi lectia asta despre graba. Sper sa pot sa inteleg de ce nu vreau acum sa va spun despre el... Poate stiu intr-un anume fel,  ca desi el este, el stie, el poate, maine poimaine nu va mai sti, nu va mai fi, nu va mai putea.. Si voi ramane din nou cu gustul amar . Si ma voi certa iar ca nu am avut rabdarea sa astept, sa analizez, sa constat.
Nu ma mai arunc cu capul inainte cand vine vorba de himere. Sunt cele mai inselatoare. Sunt cele care te imping in prapastia asta numita graba.

Pana data viitoare, TAKE ME SLOW.

”sa nu te-ncrezi in mine”