Numai tu
Numai tu, nu ai vazut in mine femeia fatala. Numai tu ai vrut sa ma ocrotesti, sa ma aperi, nu de ceilalti, ci de mine insami, ai vrut sa cresc in bratele tale, pentru ca… ai avut mereu dreptate. ”Cand inca exista cineva care sa-ti poarte de grija, te poti numi copil”.
Retrospectiv. Doare. Pentru ca numai tu ai fi putut, din lumea asta mare, sa imi aduci inghetata la 12 noaptea, sa pleci dupa veioza la 3 dimineata, sau sa ma trezesti la ora 5, doar sa-mi spui ca sunt atat de frumoasa cand dorm.
Nu mi-a fost frica sa plec. Nu mi-a fost mila sa te smulg din mine, pentru ca poate fara sa-mi dau seama, intotdeauna am stiut sa-mi umplu golurile din suflet. Poate nu mi le-am umplut corect. Poate nu mi le-am dozat cu niciun strop de inteligenta. Poate daca m-ai vedea acum, ti-ar fi rusine cu mine, iar eu as pleca privirea in pamant. Ai vrut sa ma schimbi. Nu pentru tine. Nu pentru noi. Nu pentru restul lumii. Ci pentru simpla mea liniste.
O liniste pe care ai fi vrut sa o impart cu tine. Pentru ca numai tu ai inghitit in sec, ori de cate ori zgomotele mele te loveau.
Prea multa drama in ceea ce scriu.
Inchei aici.
Nasturii de la camasa acelui domn, care asteapta, nu o sa se desfaca singuri. Se pare ca exista viata si dupa iubire. Plec sa mi-o traiesc.
